Bringing her to life...

Si ai fugit... te-ai oprit sau ai fost oprita intr-o umbra, timpul tau sta si al nostru se scurge mult prea repede si timpul nu sterge nimic... E la fel ca in ziua aceea cand toate s-au intamplat frumos pentru tine si pentru noi... E la fel...niste poze facute pentru a ramane intr-un folder si nu pentru a varsa vreo lacrima pe vreuna dintre ele... E la fel o zi de maine in care avem sportul si eu am nevoie de imprimanta... E la fel o zi pe care nu o asteptam doar pentru ca era luni si nu pentru ca tu.... va trebui sa fugi dintre noi...

Va fi mereu la fel pentru tine vei rula la nesfarsit acelasi timp si ne vei avea mereu langa tine...iar noi te vom fi simtit de fiecare data cand vei rade sau macar vezi zambi si vom fi in noaptea ta daca se va fi intunecat ea vreodata...

Am crezut ca fara prea multe cuvinte, tacere durerea se va duce dar...:| mi-e dor de tot...

R.I.P:-<

un punct....

 Stau si respir un aer pe care nu l-am mai respirat pana acum... E o atmosfera greoaie incovoiata de intensitatea celor ce se petrec in jurul meu. Un punct fugar situat intr-un cerc vicios de unde isi trage seva, energia TOT... Dependent pana in strafund-ui de el de altii, de fapt de toti cei ce-l inconjoara e un amalgam de dorinte puse cap la cap spre a fi indeplinite.

 E tot ce are in jur e centrul tuturor si marginile lui insusi. E...eu

Intr-o gara...

Dimineata e abia presimtita si totusi sunt destui calatori care vin si calatori care pleaca. De ce vin? De ce pleaca? Dar e prea devreme sa intreb. Filosofii, istoricii, profetii si toti ceilalti care se ocupa cu sensul existentei dorm inca. Au citit pana noaptea tarziu si nu pot sa-i trezesc la o ora nepotrivita. Exista si calatori care stau si asteapta bineinteles in sala de asteptare, cuminti, dar si pe peroane. Ce asteapta? Dorm insa si psihologii sau cum se mai cheama cei care stiu cate lucruri poate sa astepte un om si, in general, ce rol are asteptarea in lume. Nici pe ei nu pot sa-i trezesc. Sunt obositi, extenuati de probleme serioase, nu se cade sa-i deranjez pentru un fleac, fiindca eu in gara aceasta, in dimineata aceasta, care nu e inca dimineata, e jumatate noapte, nu stiu de ce stau oamenii prin salile de asteptare ale veacului.

Unii au renuntat sa astepte. Au atipit, pur si simplu, intre doua tipete de locomotiva. Au uitat de veniri, au uitat de plecari, au uitat de vacarmul din gara. E bine? E rau?

Nu stiu. Cei care ne explica astfel de lucruri complicate dorm si ei. E normal. Sunt din ce in ce mai multe intrebari si ei trebuie sa dea din ce in ce mai multe explicatii in timp ce inexplicabilul, creste ca o noapte imensa sau ca o dimineata imensa. Incat stau mai departe in aceasta jumatate de mirare si jumatate de spaima, prudent, sa nu fac vreo gafa care sa atraga atentia celorlalti asupra mea. Ar intoarce toti capul. Ce cauta asta aici, intr-o gara cu intrebarile ei? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin si pleaca, asteapta sau motaie, dar nimeni, absolut nimeni nu-si permite sa puna intrebari. Deci ma strecor din gara tiptil si plec sa umblu pe strazi. E mai bine. Singurul lucru care ma incurca e ca nu stiu la ce ora se scoala filosofii, istoricii, profetii, psihologii, si cei care ne explica lucrurile complicate, prin urmare nu stiu cat va trebui sa umblu fara noima pe strazi. Si nu pot sa intreb trecatorii. Risc sa nimeresc vreunul dispus sa ma ia peste picior si sa rada "Nu stiai? Ne-am hotarat sa venim, sa plecam, sa asteptam si chiar sa murim fara sa ne punem intrebarea de ce. Lumea s-a transformat intr-o gara, nu vezi?" Mai bine nu intreb. Tac si ma uit la ferestre...

Aripi

Poposesc...dupa o vreme indelungata de disparitie din aproape orice peisaj cunoscut poposesc..

Albastru asta al cerului ma obsedeaza, ma enerveaza totusi il stiam altfel, banca asta e rupta acum ciudat, verdele a devenit mov si trandafirul asta e uscat pe dulapul meu de ce sta acolo? Isi asteapta de atata vreme bine meritatul loc in gunoi nu?

Cine mai stie? Nepasarea e asa linistitoare...

Intr-o zi o sa-mi smulg aripile si o sa le las acolo. O sa ma uit si o sa rad neintelegandu-mi desigur gestul dar o sa rad...Zambetul larg o sa se stinga si o sa privesc la urmele lasate pe jos, o sa le sterg in fuga si o sa fug spre tine..Tine? Sunteti asa de multi si de indiferenti asa ma voi complace desigur in banalitatea voastra...

Voi reveni din cand in cand acolo unde ramasitele alea inumane vor zabovi, o sa revin pana cand mirosul va deveni atat de persistent incat nu-l voi mai simti... Si voi uita...

Si ce daca atata timp am zgariat cu aripile astea cerul asta ciudat de albastru, atatia nori... Tot ei au fost cauza furtunii, ei s-au adunat si conspiratiile impotriva mea au fost opera lor. Aripi de prisos..

O sa-mi placa atunci cand acest organ predestinat unui zbor in jos se va transforma in nimic...Atata timp am cautat sa aflu ce e nimicul incat m-am pierdut in el. Iar de voi mai fi nevoita vreodata sa zbor o sa-mi asez nimicul pe umeri si ma voi duce cu el spre soare pana cand  Helios il va topi si voi cadea in vreun ocean zbuciumat plutind alaturi de nimicul meu. Purtata printre valuri si amestecata in apa...odata o sa zbor si fara aripi, o sa zbor intr-o alta forma spre albastru chinuitor.

Iar daca farmitarea aceasta in particule fine si pure va fi prea mult ma voi reintoarce intr-un zbor in jos spre eternul leagan al oceanului in care am poposit odata...

hihii...uitasem de asta

Cica a fost odata un grup de broscute care vroiau sa se ia la intrecere.

Telul lor era sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori

, pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscutze.

Cursa urma sa inceapa…

Totusi…

Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in varful turnului.

Tot ce se auzea erau exclamatii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!" sau: „Mereu va exista un lucru care sa le coboare!“

Incet, incet broscutele incepura se abandoneze… Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe…

Spectatorii continuau sa strige:

„E mult prea greu! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“

Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau… Doar una singura se catara consecvent mai departe…

Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!

In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o

imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in varful turnului!

Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta

sa ajunga totusi in varf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!

Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atat de mare

si sa ajunga in varful turnului.

Asa toti au aflat ca broscuta invingatoare era SURDA !!!

Morala?

Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti,

fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet!

Gindeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau citesti te influenteaza in ceea ce faci!

..

WORDS ARE VERY IMPORTANT!!!!!!!!

Fii MEREU OPTIMISTA!

Si mai ales

Fii pur si simplu SURDA cind cineva iti spune anumite lucruri care te coboara jos ….

[aproape uitasem de existenta ei...dar uff....]

day dreaming:))

In Limba ta o soapta vreau sa ajung
Sa ma topesc...

In tine vreau sa mor sa ma ascund

Si sa luminez...

Cu tine vreau s-alerg
Cu tine vreau sa rad
Cu tine vreau sa tac
Cu tine vreau sa plang
Cu tine vreau sa sper
Cu tine vreau sa iert
Cu tine vreau...

Cu tine vreau sa rad
Cu tine vreau sa tac
Cu tine vreau sa plang
Cu tine vreau sa sper
Cu tine vreau sa iert
Cu tine vreau sa pïerd
Cu tïne vreau sa mor
Cu tïne vreau tot...

dizzzyyyy...

Ia uite...stau aici ametita de nu stiu ce substanta, invizibila, inodora, incolora, poate inexistena ca un betiv notoriu, pentru ca trebuie sa recunosc ca starea mea e asemanatoare cu cea a unui individ "tolanit" pe o canapea cu o sticla prafuita si cu privirea atintita spre panza de paianjen pe care crezuse acum ceva timp ca sters-o din mintea sa.

Frumos...e ceea ce-mi place cel mai mult la jocul asta a carui protagonist sunt; sa vad cum se intorc cartile pentru a doua oara, carti  mie favorabile... E un film pe care asteptam de mult sa-l vad, e satisfacerea orgoliului meu... Esti penibil...

Al tau ritual de "imperechere" dezgusta pe oricine iar pe mine ma amuza ingrozitor... Ce miscari haotice, ce cuvinte banale la niste intrebari a caror raspuns nu l-ai putea construi niciodata. 

Si totusi substanta aceasta neidentificata este creatoare de aduceri aminte...de amintiri sterse din Cadru 2, dubla 3 fara motiv. Scuip imaginea ta din mine, ma dezgusti, nu ai puterea nici macar de a ma privi... Ascunde-te... NU E LOC DE 2!
 Si daca a fost odata, a fost pentru ca... pentru ca am uitat sa-mi injectez doze din nimicnicia ta, si...panza de paianjen  din coltul acela prafuit e tot acolo...si-o sa fie mult timp...  

 Pur si simplu, devin altfel... Uit sa ma mai doara, uit cum e sa ingheti la fiecare rasuflare rece din partea celolalti... Invat sa imprastii cenusa in jurul meu si sa ii las pe multi sa se cufunde in ea. Nu e o razbunare sau cam asa.... E mai mult dorinta de a vedea cum functioneaza acest mecanism complex ghidat de sentimente... Unii se cufunda fara sa incerce sa se zbata macar, altii mor in incercarea lor de a se zbate si poate cei care ma uimesc de fiecare data sunt cei ce raman nemiscati si totusi se ridica deasupra cenusii, adaugand un plus intunericului deja infinit al noptii.

 E uluitoare impresia pe care o creaza, e ca si cum ar detine intreaga putere in "jumatatea ultimului sau atom". Insa e de foarte multe ori o impresie si din ce in ce mai des, observ ca ceea ce ridica deasupra cenusii tuturor e capacitatea lor de a vedea dincolo de cele cateva fete pe care toti le observam intr-un fel sau altul... Eu? eu, pe unde ma aflu?? Sunt intre toti, ca toti, si totusi diferita de ceilalti... asta pentru ca nu-mi gasesc locul in niciuna din tipologiile prezentate...Lumea mea e o imbinare de lumi diferite, o imbinare a haosului voluntar cu o liniste care rasare din cine stie ce banalitate, lumea mea e o constructie ce ma are pe mine la baza si pe deasupra vesnicul strat de ratiune amestecata cu mortalul, imagine a unei lumi proiectate de mine...  Cineva a crezut ca daca va indeparta mortalul ma va gasi asa...cum multi nu ma stiau... insa rezultatul a fost asemanator cu incercarea de a indeparta praful de pe un lemn uitat de vreme... 

Praful ramane oricum, el face parte din "porii lemnului" si daca incerci sa-l indepartezi poti intrezari fragmente din trecut, bucati...dar nu intregul creat si slefuit cu atata grija pentru un rezultat indestructibil, PERFECT.

 

...be the best, fuck the rest....

...imi place din ce in ce mai mult ce se tot intampla:)))

Ar fi foarte recomandat sa nu luati in seama cele doua postari ce urmeaza....motivele....ahh..n'are rost sa te ingrop in noroi acum, dar ceea ce ai facut e pentru mine de ajuns sa nu-mi mai pese de nimic..[ sa nu incerci vreodata sa ma judeci n-o sa fii nicicand cel mai in masura pentru asta...]

Hmm as spune multe si am si starea necesara sa adopt acea atitudine de "acrimony", dar am impresia ca nu meriti nici atat:-??..atunci ce rost are sa ocup spatiu asta si asa plin de atatea creatii si trairi cu NIMICURI de acest gen:>:>
P.S:  BE THE BEST, FUCK THE REST...

I'll never be the same I tell you for sure...you really was my ecstasy...

details...

...si de aici..NIMIC....

pentru mine...totul face o statie in gara asta...fara nume...

am facut destule..si e poate singurul lucru care ma consoleaza acum...

Te iubesc...

[ sa te iubesc a insemnat sa capat energie alaturi de tine cat pentru o viata si sa o manifest in cele mai nebanuite modalitati, sa te iubesc a insemnat sa-ti sarut buzele pictate cu miere si sa simt cum fiori puternici imi strabat corpul, sa te iubesc a insemnat sa numar cei 18.758 de pupici pe care i-am primit si sa le construiesc un loc al lor unde ar fi putut mereu poposi, sa te iubesc a insemnat sa furi pana si visele mele, sa te iubesc a insemnat sa te sarut atunci cand luminile din patinoar se stingeau si toti copiii ne priveau...banuind probabil trairile noastre copilaresti, sa te iubesc a insemnat sa astept nestiind ce, avand incredere in tine chiar si atunci cand unele situatii demonstrau contrar, sa te iubesc a insemnat sa ma maturizez, sa te iubesc a insemnat sa trec peste minutul 45 si sa-mi restrang toate trairile pentru a sti ce va urma, sa te iubesc a insemnat atat de mult..numai ca, acum totul a reatins banalul stadiu de nimic..that's all] NU MERITI;)

..stii asta mult mai bine ca mine:D:D:D 

Trairi intense...

pff....contractii bruste, repetate ale corpului, senzatia permanenta de frig ca si cum suflarea vantului ar fi patruns in interiorul meu si incearca sa schimbe ceva, sa curate invelisul opac asezat pe multe dintre lucrurile cu adevarat deosebite, reprezinta de fapt intregul arsenal de trairi ce ma coplesesc...

 Asteptarea minutului 45, n-as sti sa explic de ce acest minut, contradictia continua care se zbate intre a schimba ceva..pentru a intrezari prin ceata si intre a lasa toate cele ce au fost pana acum in voia sortii, impunerea repetata a acestei decizii luate cu atata indarjire acum cateva ore iar acum devenita atat de sovaielnica... Teama...ohh doamnee

minutul 45...:|

I've done it..:D

 Si...ce sa spun? sa-l numesc oare experiment crucial ( sa nu exageram) ce tocmai a fost finalizat?...care de altfel a primit calificativul maxim din partea redactorului sef, adica "eul meu" deseori irational...prea irational as putea spune:>

 Cum spuneam..."I've done it">:) am reusit sa devin o alta total diferita in fata a catorva persoane...e drept ca o buna parte din ei au fost oripilati de diferenta "real de ireala" dintre asteptari si presupusul adevar, dintre cea pe care o stiau si cea pe care au vazut-o pentru un interval limitat de timp... Am tot incercat asta de ceva vreme, insa nu reuseam niciodata sa afisez aceleasi stari, aceeasi atitudine, aceleasi trairi atat de separate de intelesul "subiectivului eu" pentru mai mult de o singura persoana...

  N-am incercat sa ma joc cu nimeni inafara de propriul meu "eu"..poate pare absurd dar, cam asa a si fost... Nu e demagogie si m-as bucura enorm sa fii atat de limitat incat sa intelegi doar asta din randurile ce tot curg..de fapt e mult mai mult...

 Cu adevarat admirabile au fost reactiile "subiectilor" de la compasiune la neliniste, impresia unei stari de angoasa absolut inexplicabila din ambele parti. E cu adevarat un experiment din care am invatat destule despre cei de langa mine, despre reactii imprevizibile, si poate despre mine...Am invatat sa invart printre degete "the Baltazar coin" si sa distrug intr-o oarecare masura "that kind of equilibrium"....

I've learnt to rule the world..."acrimony"...

...aberez...

ohh...doamnee...nu vreau sa vad ca toate lucrurile la care tineam enorm, ca toate lucrurile pe care le adoram o sa dispara asa...deodata, cu tine... mi-e frica sa deschid ochii maine dimineata si sa ma gandesc ca ceva o sa se schimbe, si totodata nu suport gandul sa raman blocata intre toate portile astea inchise...care imi rasar in cale..
As incerca un zavor macar. M-ar tenta enorm...insa o sa pierd multe...prea multe..o sa pierd rasuflarea ta in parul meu, o sa pierd sarutul tau din miere, o sa pierd lucrurile frumoase pe care le-am construit impreuna, practic o sa ma pierd iar pe mine in nu stiu ce ungher si voi astepta iar sa apara alte licariri....
Pun pariu ca nu stiai ca toate luminile se sting la un moment dat...oh doamnee nici eu n-as fi vrut sa aflu asta, as fi vrut sa raman blocata in lumina ta..Si de ce? De ce sunt fortata sa strig singura in urechea ecoului lucruri pe care oricum nu stiu daca le mai pot schimba cumva...
Mi-e frica de concluzii, vreau sa invat sa le obtin numai atunci cand nu mai e nimic de zis...e tot ce ma aduce in prezentul incert...ma trimite inapoi in visul meu, odata visul nostru, acum devenit o iluzie creata de sperante nefondate...
Mi-e frica sa vad cum...totul in jurul meu cade, se sfarma...dupa o lovitura crunta de picior..NU NU...nu pot sa ma gandesc ca tu esti cel care a facut asta...M-as putea acuza pe mine o viata intreaga..insa nu-mi transforma indoiala in certitudine...
Nu-mi spune ca totul se termina aici...am facut totul asa cum am putut mai bine...am dat tot ce aveam mai frumos...de ce s-ar intampla asta? DE CE????
Ma seaca de mine....aerul nu-si are rostul, nimic nu e asa cum ar fi trebuit sa fie...De ce??? De ce ar cadea totul acum....de ce? nu am gresit niciunde...
Uff...n-as putea sa te acuz de ceva..pentru ca inca simt ca esti acel om care n-ar putea sa ma raneasca nicicum...si as putea sa ma mint o viata intreaga...doar ca totul sa nu dispara...
....like dust in the wind...

"Poveste scrisa cu verde..."

phiu....doamneee e.... asa ciudat cum ma despart de lucrurile care ma afecteaza, de lucrurile ce ma indispun si..aterizez langa tine asa cum sunt deobicei, si simt ca toate isi gasesc rostul, ca toate au un punct in jurul caruia sa graviteze...

  Universul meu de lumi dispersate in zeci de particule capata acum o forma omogena se muleaza perfect pe un model cazut parca din neant. Modelul acesta intra in visul in care traiesc, vis dovedit pana acum doar o serie de cadre urat conturate, imprastiind peste tot culoare...N-as putea spune daca e o simpla statuie din care se revarsa un izvor de fericire sau daca pur si simplu acest model calca usor printre bucatile de mine si le trezeste la viata scotandu-le din melancolie, tristete sau din  orice boala vor fi capatat in nu stiu ce cadru nereusit.

 Reating parca ceea ce am lasat odata in urma pentru altii, adun faramele aruncate prin nu stiu care colt din mine sau din altii si reintregesc totul meu... Sunt  lucruri mici pe care le-am oferit, care au ajuns in locuri putrede si au fost rupte, sfarmate lasate cu porii deschisi intr-o incapere asemanatoare unui colivii umede si neaerisite. Consecinta? Ele si-au acoperit porii mult prea slabiti sa mai faca fata vreunei impotriviri in mucegaiul existent la orice pas in incaperile voastre...

Acum, privesc inlauntru meu si vad ca pasii tai, curata, reinvie, reintregesc eul meu...e oare drumul intortochiat care duce spre mine sau...e drumul spre tine, prin mine?

..."recicland deseuri"...

Oky gata...acum o sa prezint lucrurile frumoase din viata mea..mdaa...si sunt...enorm de multe...asta pentru ca ma atasez destul de repede de persoanele care-mi acorda atentia necesara, pentru ca stiu ca sa privesc mai mereu spre ceea ce pare frumos [e drept ca deseori dupa o indelungata detaliere,  se pot observa aspecte mai putin placute- asta ca sa evit a spune "hidoase"] etc...etc..

Revenind...imi place..verdele enorm :X [NU E UN DETALIU PUERIL], sa  stau cu prietenii pana tarziu si sa facem cam ce nu-si imagineaza un om normal, sa fac tampenii, sa ma comport copilareste [uneori... trebuie mentionat ca atunci cand imi dau seama de asta ma ancorez mai puternic in "pamant" si revin...:D] . Iubesc ca cei din jurul meu sa se incurce in cuvintele mele, in gesturile mele...e minunat:>:> sa nu fiu ca ceilalti...SA FIU EU..[ cu "elastice de borcan", cu machiaj de "gothice" , cu coafuri ciudatzele...]

Hoho..si literatura sa bat campii cu gratie, sa contrazic oameni importanti cu argumente extrem de plauzibile, pur si simplu sa frapez macar putin :D [doar putin..promit] 

E mirobolant sa folosesc cuvantul "mirobolant", sa creez confuzii ...sa te fac sa crezi ca ce scriu aici e cam tot despre mine ca ma limitez la niste cuvinte simple scrise pe un blog "fatalist", sa nu intelegi nimic din ce spun, sa ti se para ca totul e un moment de reverie...

[Si cum putina literatura nu strica niciodata...]

E minunat totul in jurul meu atat timp cat stiu sa creez acest cadru minunat...sa-l ornez de fiecare data cu "verde", sa adaug iar si iar langa cele mai frumoase momente si cateva sentimente (de orice fel) sunt poate cele mai importante, sunt cele care coloreaza orice, oricum asa cum ti-ai dori sau nu ti-ai dori, dar ele salasluiesc in tine..tu esti cel care "le rupe sau nu biletul la intrare"...la mine spectacolul e gratuit deseori biletele nu se rup sunt refolosibile [asta pentru ca sustin principiul reciclarii deseurilor]...

Cred ca am creat suficienta confuzie...hmm si daca un norisor negricios pluteste acum deasupra...inseamna ca mi-am atins scopul...:D 

...pentru putinii care ma cunosc...[tot eu cea care alearga incontinuu, care e intr-un zbucium permanent ]

NO TITLE!

...e poate a mia oara cand cred ca sunt "Superman" ??...nu mai inteleg nimic...de ce? de ce asa? eu ? e vina mea? NU...categoric...inteleg eu gresit ? sper eu prea mult...NU...niciodata n-am facut asta...mereu m-am limitat, mereu am fost cea care avea dubii...

Atunci de ce acum ma gandesc ca te-am pierdut, si ca ma doare ,si nu inteleg de ce ma doare...DAR ASTA SIMT (nu ma poti condamna)...e uluitor cum poti atinge cu nonsalanta mult prea multe trairi, e uluitor cum zeci de mii de momente infasurate intr-un giuligiu purpuriu pot fi despachetate exact ca "un sul de hartie igenica" NU si Nu exagerez deloc...nu aberez, nu sunt copil, nu fabulez...e ceea ce am simtit...Doamne si nu te invinuiesc pentru toate astea...uff...poate ca unicul lucru ce ma face sa ma simt mai bine e gandul ca toate acestea construiesc un film...o ecranizare perfecta a unor sentimente neimpartasite nicodata...Un drum care ducea in alta parte..DAR NU SPRE MINE...

...si cat ma doare ca asta e aleea pe care calci mereu spre orisicine...nu stiu, nu cred ca mai vreau sa stiu ceva...mi-a cam ajuns totul...

Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri? (Octavian Paler)

Sia - Breath me

eu..."pachet de agonie"=))

Un comentariu la adresa blog-ului meu m-a determinat sa scriu randurile ce urmeaza..hmmm.."blog fatalist" e drept ca aici s-au cam strans operetele din intregile mele iubite zile de meditare in urma  unor evenimente ce mi-au provocat  stari ciudate...desi nu-mi dau seama de ce.....era poate doar simpla nevoie de a impartasi din mine si altora; din mine cea  sensibila....

Cred ca ar trebui sa explic sintagme ca "pachet de agonie"....Facand o comparatie intre mine, cea de zi cu zi mereu plina de energie, cu enorm de multe lucruri de facut si totusi mereu cerand mai mult si faramele astea desprinse parca din alta lume. Se observa foarte usor o discordanta...dar asta e... EU...ciudat "eu" mai am:D

Huhh...greu cu mine...imi fac sperante uneori pana peste poate si iar se duc...iar ma simt lasata intr-un colt de persoanele la care credeam odata ca tin...asta e...E IRONIA SORTII (pana acum m-am obisnuit cu combinatia, de acum o sa abordez intreg conceptul)

Bine ca am cativa prieteni fara de care nu stiu cum ar fi...prieteni in lumea carora ma simt "eu fericit", "eu nebun","eu diferit de multi"....

Stiu ca e imposibil sa vezi ceva prin asta...prin randurile de mai sus...pe deasupra am si deviat de la subiectul initial..."EU SCHIMBATOR"....mereu....

ahh...app..incercam sa te iubesc ;)

"We were born to fly - Scorpions"

 

..de nimeni..:|

Asa si ce daca acum sunt altfel...ce daca acum am devenit o alta? o alta ce? o alta care am fost pana acum? o alta pe care am vazut-o? o alta pe care mi-am imaginat-o? sunt o alta diferita de toate celelalte "alte"...am doua identitati? nu, te inseli sunt un pachet complet de rautate, ironie, agonie, mai pune si sensibilitate si ce vrei tu....sunt 2 "alte" si totusi una singura...Ciudat nu?....si totusi era un supra pret...te miri de ce? SIMPLU...nu ma cunosti, nu stii sa inveti sa ma cunosti, nu stii sa incerci sa ma cunosti, privesti pe deasupra vezi ce vreau eu....pacat...:| 

Nu sunt o alta...aceeasi mereu...diferita de toti....de toate....de nimeni....