Si totusi...

Zaceam parca de luni intregi in groapa aceea mizerabila umpluta cu vise desarte, speranta spulberate dintr-o singura rasuflare asteptand sa arunc langa mine un alt suflet pe care sa-l distrug incet dar iremediabil...Sa-l ingrop langa mine si sa-i ofer o viata paralizant de previzibila si banala...Sa-i pictez in suflet imaginea perfecta a haului inutilitatii umane...si...doamne cum as fi reusit daca nu erai Tu...sentiment perfid ce te ridica si te coboara atunci cand atingi starea exuberanta de zbor...dar oare de cata putere ai nevoie pentru a te cufunda in intuneric si mai mult ...sa ma ridici de acolo...ce naivi sunteti crezand ca de iubire este vorba, tanjeam dupa mult prea mult ca sa ma hranesc doar cu atat...Stiam ca ai sa regreti...dar...te-am lasat .Erai pentru mine exact ca o pastila de ecstasy ma taram prin fericire ca o umbra...si stiam ca odata totul se va duce, dar am profitat de tot ce-mi ofereai...pana chiar si de tristetea ta...dar cine ar fi crezut ca odata ridicata de acolo o sa zbor mai mult decat puteai tu s-o faci...Si am zburat pentru cateva zile alaturi de tine pentru ca apoi sa ma lasi sa cad in gol...Dar am zburat...atingeam vantul in adierea lui si stateam asa langa tine ore in sir...astfel incat atunci cand am cazut nici k mi-a pasat-sau poate da-mai mult decat as fi crezut...vise...spulberate dintr-o singura suflare iar tu o piatra rece si perfida...SI TOTUSI EU AM FOST CEA CARE A REGRETAT...